Mesaje haioase de Sfânta Mărie!

Toată lumea dorește să se inspire de pe internet pentru a trimite celor dragi, care-și serbează onomastica, urări cât mai interesante. Pentru voi, am citat unele dintre urările mai haioase găsite pe net:

Un ocean de sănătate, un munte de noroc, un camion cu bani și un sincer: La mulți ani!

La mulți ani, plini de fericire și de împliniri! Să te pupe norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta!

Dragă prietenă/prietene, pregătește băutura, că venim să te urăm, este ziua ta de nume, și la greu nu te lăsăm. La mulți ani cu sănătate, bucurie și de toate!

Nu știu dacă îți place numele pe care ți l-au ales părinții, dar eu îți urez din suflet un călduros La mulți ani! Că-ți place sau nu, e totuși ziua ta!

Nu-ți urez să ai parte de bani, că știu că ești descurcăreț, nu-ți urez nici să devii star, căci pentru oamenii din viața ta ești deja o celebritate, îți doresc să fii sănătos și vesel, că restul vin singure! La mulți ani, prieten drag!

Maria! Da, tu! Ești dată în urmărire de către gașca de prieteni, căci azi e ziua ta și toți vor să te ureze și să te îmbrățișeze! Mă alătur și eu lor, sperând că te vom găsi, dar până una-alta, îți zic acum: La mulți ani!

Azi la meteo s-a anunțat cod galben de pupici și de urări și cred că responsabil pentru asta ești tu. La mulți ani!

Sursa: ziarulunirea.ro

Lasă un răspuns