La ce bun să-ți faci reclamă?

Un tip, forte supărat, se întreba: „La ce bun să-ți faci reclamă, dacă dai banii degeaba?”. Întrebarea este firească, probabil și nemulțumirea individului. Asta nu înseamnă că orice reclamă este făcută în zadar.

Rezultatele unei reclame nu depind doar de eforturile agenției de publicitate. Reclama îți face cunoscut un produs sau un serviciu, dar nu-i poate determina pe potențialii clienți să-ți bată la ușă cu banii în mână. Pentru ca și acest ultim aspect să se întâmple, trebuie să existe cerere, putere de cumpărare și un preț competitiv pentru acel produs sau serviciu.

Dacă nu există cerere pentru o anumită ofertă, oricât ai promova-o, nu va găsi persoana a cărei nevoie să o împlinească.

Înainte de a încerca să vinzi un produs sau chiar înainte de a-l pune în ofertă, trebuie să ai în vedere piața de desfacere pentru acesta și puterea de cumpărare disponibilă pe acea piață. Apoi poți investi în reclamă, publicitate online și off-line, astfel încât să-ți faci cunoscută oferta pe acea piață.

Cam aceasta este, în mare, schema din care ar trebui să facă parte o Agenție de Publicitate!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.