Cel mai iubit dintre pământeni …

Un filosof nu e filosof ca se ocupa de filosofie asa cum bacanul traieste prin bacanie. Definita printr-o viziune mai ampla asupra existentei, conditia filosofului putea fi vizualizata cinematografic si printr-un gest, un detaliu comportamental revelator, nu prin emfaticul: Eu, Petrini, sunt filosof ! Pot dovedi cu martori… asa cum a procedat realizatorul. Nu se simte nicaieri, in filmul care se pretinde inspirat de romanul lui Preda – nici înaintea detenției, nici în episoadele acestuia, nici după – detașarea gândirii filosofului în fata nimicniciei umane si a complexității cursului istoriei, fie și a mizeriilor diurne pe care le învinge, indurându-le. Dacă omul vizitat de idée de care vorbea scriitorul lipsește din film, cel mai puțin vinovat e interpretul lui Petrini (Iordache), intemnițat într-un rol monocord, de nedreptățit candid. Mult mai bun, mai spectaculos, anchetatorul Dinica. Consultant literar al proiectului: Ion Cristoiu. E prima oara in istoria cinematografiei cand se face vorbire de un „consultant literar”. Filmul ar fi avut nevoie de un… consultant cinematografic!

Tudor Caranfil

Lasă un răspuns