Ai nevoie de un local pentru nuntă?

Sunt multe localuri care organizează diverse evenimente: nunți sau petreceri ocazionale.
Cum găsim localul potrivit pentru evenimentul nostru?

Am fost la multe petreceri de tot felul: nunți, botezuri, cumetrii, unele mai reușite, altele mai nefericite, unele pentru oameni cu stil, altele pentru iubitori de lalele. Pot să va spun că felul în care este amenajat un local, amplasamentul acestuia, anexele și accesibilitate si multe alte caracteristici fac diferența între o petrecere reușită și una mai puțin fericită.

Majoritatea celor care sunt în căutarea unui local încep filtrarea rezultatelor pornind de la preț și disponibilitate. Este adevărat că trebuie să-ți permiți ceva înainte să-ți faci speranțe că-l vei putea folosi și mai adevărat este că nu poți să folosești ceva ce nu este disponibil, dar dacă nu începi căutările eliminând rezultatele care depășesc bugetul sau dacă nu întrebi înainte dacă este sau nu disponibil, îți poți face o părere suplimentară despre facilitățile ce pot fi puse la dispoziție de localuri la modul general.

Căutarea ar trebui să înceapă urmărind nevoile celor ce vor participa la eveniment.

În primul rând ar trebui să ne orientăm în așa fel încât zona în care este amplasat localul să fie accesibilă și ușor de găsit. Cred că este bine să fie în apropiere unui punct de reper foarte cunoscut, să fie amplasat astfel încât să poți da indicații precise, simple și exacte asupra locului și a felului în care se poate ajunge acolo cu mașina.

În al doilea rând ar trebui să dispună de suficiente locuri de parcare, de preferat locuri păzite sau supravegheate video.

Localul ar trebui să fie destul de mare astfel încât să permită amplasarea meselor, a scenei și a ringului de dans într-un mod destul de aerisit, cu spații largi care să poată fi folosite ca și „culoare de acces”.

Bucătăria nu trebuie neglijată, chiar dacă se închiriază doar localul, fără meniu pregătit în acea bucătărie, totuși, în mod inevitabil bucătăria va fi folosită pentru a pregăti tot ceea ce se servește la mese, chiar și sticlele cu apă vor trece pe acolo în cele mai multe cazuri. Așa dar felul în care arată bucătăria, felul în care se comportă personalul și proprietarul localului nu trebuiesc trecute cu vederea.

Prețul trebuie luat în calcul abia după ce ați văzut 3 – 4 localuri care să corespundă nevoilor dumneavoastră, bineînțeles că veți alege cea mai avantajoasă ofertă, dar nu uitați să vă asigurați că acel local va fi disponibil atunci când veți organiza evenimentul.

Sigur vă va fi mult mai ușor să alegeți localul potrivit pentru nuntă în cazul în care îl veți căuta înainte de a stabili data evenimentului, de a tipării invitațiile și alte câte și mai câte …

Ce localuri cunoașteți ca fiind potrivite pentru nunți sau alte evenimente în apropiere de dumneavoastră?

Lasă un răspuns